DAZ 3D free software!
Zilele trecute cei de la DAZ 3D Software au hotărît să facă o surpriză nemaipomenită utilizatorilor pachetelor grafice 3d, astfel, pîn la sfîrşitului lunii februarie 2012, Daz Studio 4 Pro, Bryce 7 Pro şi Hexagon 2.5 sunt oferite absolut gratis oricărui doritor! Tot ce trebuie să faceţi e să vă înregistraţi pe site, să “cumpăraţi” aceste pachete cu 0,00$ şi o să primiţi imediat pe email cheile necesare pentru activarea lor. Toate aceste pachete împreună costă nici mai mult nici mai puţin decît 829,85$. Dacă nu ştiţi la ce se pot folosi aceste programe, am să le descriu un pic pe fiecare în parte, poate că printre ele este ceva ce căutaţi de mai mult timp şi nu puteaţi găsi nici în ruptul capului. :)
Daz Studio 4 Pro – un soft foarte comod pentru animarea modelelor de oameni, într-un mod cît mai realistic posibil, spre exemplu pentru folosirea acestor modele pentru crearea jocurilor şi nu numai. Modelele pot fi exportate şi importate în diferite extensii, astfel dînd posibilitatea conlucrării acesteia cu alte pachete. Totodată, în baza de date a celor de la DAZ 3D există o mulţime de modele de o calitate înaltă, la un preţ foarte convenabil, şi astfel le puteţi descărca şi folosi în proiectele la care lucraţi.
Bryce 7 Pro – pachetul grafic 3d pentru generarea landşafturilor, peisajelor şi locaţiilor. Doriţi să creaţi un landşaft, cu munţi şi rîuri repezi şi reci? Atunci nimic mai simplu, este chiar pachetul de care aveţi nevoie, mai ales că este unul destul de cunoscut în domeniul modelării, iar rezultatul îl puteţi exporta în fişiere compatibile cu alte pachete, gen 3ds Max, Maya, Blender şi altele, ceea ce este un plus enorm.
Hexagon 2.5 – este un pachet de modelare 3d, care oferă posibilitatea modelării cît prin metode “clasice”, atît şi prin sculptare, care este un instrument mai nou în astfel de programe. Este destul de limitat în funcţionalitate, nu oferă şi posibilitatea de a renderiza imaginea finală, dar există posibilitatea exportării fişieruluni în cîteva extensii diferite. Desigur că este net inferior pachetelor grafice gen Maya sau 3ds Max, dar poate cineva are nevoie anume de acest gen de soft. O descriere mai detaliat nu aş putea să-i dau, pentru că folosesc alt pachet de modelare 3d.





Recent Comments